Si daca ochii, arsi de setea unui chip,
Nu il mai vad, acela fiind tocmai ultimul chip,
E ca nimic sa nu mai fie cum a fost,
Iar buzele, insangerate si aride
De un dor fara satiu
Sa nu mai poata spune, vrand,
Mereu, niciodata, mereu, niciodata.
Fragment din Petru Cretia
