Interviu Playboy

Bogdan Grigore şi secretele unui fotograf de nuduri la uşa căruia fetele fac coadă pentru a-i poza – Playboy.ro

Bogdan Grigore si secretele unui fotograf de nuduri la usa caruia fetele fac coada pentru a-i poza

De Dan Mihu | Foto: Bogdan Grigore pe 23 octombrie, 2012 la ora 18:21

Pe Bogdan Grigore l-am remarcat pe Facebook, din share-urile unor prieteni. I-am vizitat apoi blogul şi am rămas uimiţi de faptul că… nu-l cunoşteam încă. Ne-am întâlnit la o bere şi am încercat să aflăm mai multe despre acest prolific fotograf de nuduri artistice, iar răspunsurile lui ni s-au părut încă şi mai surprinzătoare. Iată mai jos un fragment al interviului din revistă…

Prima întrebare, deloc originală, se referă la începuturile tale în fotografie…

De fotografie m-am apucat în urmă cu 9-10 ani. Acum văd că e la modă să se apropie lumea de fotografie, e un soi de… „trend”, dar eu m-am apucat de fotografie pentru că simţeam nevoia să mă exprim artistic, dar nu aveam talent la desen.

Ai prins, practic, şi epoca pe film?

Nu, am plecat cu primele aparate digitale. Era unul cu 2,1 megapixeli, mai slab decât ceea ce se găseşte în acest moment pe orice telefon mobil.

Poate de asta a crescut numărul de fotografi, pentru că performanţele camerelor au devenit din ce în ce mai accesibile…

Nu atât numărul de fotografi, cât cel de „pozari”. Camerele performante au devenit, într-adevăr, accesibile.

Să revenim însă la tine, la începuturi, şi la subiectul interviului nostru: fotografia erotică.

Nuduri nu am început să fotografiez decât de vreo doi ani şi jumătate.

Deci, tentaţia nudului a apărut treptat?

În mod natural…

A fost un soi de curiozitate din partea ta?

Să spunem că au fost persoane care s-au simţit confortabil să încerce asta cu mine şi, ulterior, am fost încurajat în direcţia aceasta.

Adică, fetele au venit şi te-au întrebat: „Bogdan, nu vrei să ne faci nişte nuduri artistice?” sau…

Cred că a fost cumva între. Adică, în momentul în care mi-am propus să încerc şi direcţia asta în fotografie, am avut cu cine, iar atunci când am postat fotografiile, am avut reacţii pozitive şi am putut continua în această direcţie. Şi astfel am descoperit un fel de nişă. Mi-am dat seama că e important în orice domeniu să ai o nişă a ta. Eu făceam şi street photography, şi portrete, chiar şi peisaje, dar erau mulţi alţi oameni care făceau aceste lucruri. Şi am descoperit că în zona de nud artistic am şi eu loc într-un mic (sau mai mare) top al fotografilor din România. Aşa că am continuat. Mi-am dat seama că mă ajută şi anumite abilităţi pe care mi le-am dezvoltat în comunicarea cu oamenii, ca trainer – aceasta e meseria mea, fotografia o fac din pasiune…


Bogdan Grigore

Când nu scoate oamenii din spaţiul de confort prin training şi improvizaţie, îi place să descopere frumuseţea, să provoace prejudecăţile şi să povestească în imagini. Nu se consideră fotograf, dar se bucură când ceilalţi se regăsesc sau sunt fascinaţi de creaţiile lui.


Eşti mai convingător?

Nu neapărat mai convingător. Poate că sunt mai… credibil. Cred că ăsta e lucrul de bază. Majoritatea fetelor cu care am făcut fotografii erotice

au încercat asta pentru prima dată cu mine, nu o fac ca pe un job.

Şi ce se întâmplă după aceea cu fotografiile?

Le trimit şi lor şi alegem împreună ce pot publica pe blog sau ce pot folosi mai departe.

Asta pentru tine, dar ele nu le folosesc mai departe? Nu îşi fac un portofoliu?

Nu, nu sunt modele profesioniste.

Pentru ele e doar o experienţă inedită, aceea de a se vedea altfel prin ochiul aparatului tău de fotografiat?

Pentru unele dintre ele, da. Dar nu e doar asta. Pentru altele e şi o experienţă de dezvoltare personală, de descoperire a propriei feminităţi, de câştigare a încrederii în corpul lor. Societatea contemporană pune o mare presiune pe femeie, pe corpul ei, pe cum arată. Atunci când sunt îmbrăcate, femeile au destul de multă încredere în ele, dar pe măsură ce renunţă la haine pot deveni nesigure. Tocmai pentru că se compară cu modelele perfecte din revistele pentru bărbaţi.

Pe de altă parte, e un lucru ştiut că „modelele perfecte” din revistele pentru bărbaţi nu reprezintă întotdeauna copia perfectă a realităţii…

Dar uneori sunt…

Cel mai adesea sunt. Nu alegem modele pe care să le prelucrăm dincolo de a mai putea fi recunoscute pe stradă. Aproape de fiecare dată însă există un cor de comentatori ce acuză utilizarea Photoshop-ului sau a altor programe de editare foto. Ai păţit chestia asta pe blog?

Da, am păţit. Am făcut un shooting în New York, în Central Park, şi mi s-a părut foarte potrivit ca în respectiva fotografie să apară un animal mitic. Aşa că am pus un inorog. Şi au fost persoane care au reacţionat la animalul respectiv, dar majoritatea au fost de acord că reuşeşte să întregească povestea, cadrul. Altfel, în majoritatea fotografiilor nu folosesc Photoshop. Nici nu e nevoie. Dacă iei o persoană, aceeaşi persoană, şi o pui în acelaşi loc, doi fotografi diferiţi o vor vedea în moduri diferite. Eu încerc să mă exprim pe mine. Fiecare dintre noi trezeşte lucruri diferite, stabileşte legături diferite. De multe ori, când mă duc la un shooting, nu merg cu o temă. Încercăm să creăm ceva împreună, să descoperim, să ne descoperim.

Îmi spuneai că vrei să faci şi o expoziţie…

Da.

Când?

Nu-mi dau seama. Vreau să fiu sigur că iese ceva serios. Să am vizibilitate, să vând. Dar încă nu cunosc suficient de bine această lume…

Practic, până în acest moment, tot demersul tău artistic se bazează pe pasiune.

Da. Dar e şi o provocare în acelaşi timp. Eu am terminat Psihologia şi mi-am dat seama că acest tip de fotografie are de înfruntat nişte prejudecăţi la nivelul societăţii, le zgândăr un pic… M-au interesat chestiunile legate de credinţă, de valori, de identitate, care cred că sunt foarte interconectate la nivelul culturii noastre.

Încerci să vezi dacă femeile din România se expun mai greu decât…

Nu vreau să văd, vreau să le ajut să accepte sau să înfrunte aceste prejudecăţi.

E o rezervă ce vine din fondul nostru ortodox?

Nu ştiu ce să zic. Uite, şi ruşii sau ucrainenii sunt ortodocşi, dar femeile de acolo au un alt tip de reacţii vizavi de ceea ce înseamnă artă, pictură, nuditate, poate chiar sexualitate. Am avut plăcerea să fac poze în Kiev şi am văzut alt tip de reacţie: o mai mare lejeritate, o mai mare naturaleţe.

Poate că asta vine din faptul că populaţiile în sine sunt mai mari, şi atunci şi numărul de fete dezinhibate e mai mare?

Nu cred. Uită-te la ce fac fotografii ruşi în zona nudului artistic. E deja o comunitate vie, puternică.

Ţine şi de public? E publicul din fosta Uniune Sovietică mai deschis, paradoxal, mai liberal?

E mai degrabă un soi de educaţie pe care o au deja în privinţa corpului. A modului în care ne exprimăm cu ajutorul corpului şi a modului în care ni-l explorăm. Mă gândesc acum şi la şcoala lor de balet sau cea de patinaj artistic…

Dacă ar fi să faci o comparaţie, dat fiind că ai lucrat şi cu modele din străinătate, cum ţi se par femeile din România?

Se tem mai mult. Îşi doresc să facă asta, dar se tem că vor fi repercusiuni, se tem de percepţia pe care o vor avea cunoscuţii, familia. De exemplu, am avut o şedinţă foto aseară, iar fata cu care am lucrat mi-a spus că n-a avut curaj să-i spună mamei, deşi sunt foarte apropiate şi au o relaţie foarte bună. I-a spus prietenului ei, dar n-a putut să-i spună mamei… Altele nu le spun nici prietenilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s